Monday, November 1, 2010

Ce este dansul sportiv?

Dansul sportiv - DanceSport - este folosit pentru a defini o latura competitivă a dansului de societate.
Această activitate interesantă şi plină de farmec de petrecere a timpului liber a fost redenumită pentru a se potrivi cu imaginea sa modernă de sport solicitant.
Caracteristicile sale constau în forță fizică, agilitate, coordonare, rezistentă, nivel ridicat de fitness, disciplină, munca în echipă, har, stil şi interpretare muzicală.
În prezent, este recunoscut de Comitetul Olimpic Internaţional ca un sport şi este de aşteptat să fie în cele din urmă incluse în programul olimpic. Acesta a fost prezentat la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Sydney 2000. Dansul sportiv oferă oportunitatea dezvoltării disciplinei sportive a corpului şi a minţii, precum şi creativitatea artistică prin interpretarea muzicală, designul vestimentației şi liniile coregrafice.
Există câteva căi de a urma dansul sportiv. Cea mai importantă este cea competițională, apoi cea pentru dansatorii profesioniști şi o alta socială, pentru distracție. Mulți văd dansul ca o expresie artistică a omului şi nu ca un sport. Indiferent din ce parte este privit, la nivel amator sau profesionist, fiecare ar trebui, ca la un anumit moment în viață, să experimenteze bucuria de a dansa. Mulți oameni, după ce au luat contactul cu dansul sportiv, au realizat că şi-ar fi dorit ca această experienţă să fi început mai devreme.
Dansul sportiv este pentru unii un sport foarte competitiv, iar pentru alţii poate fi o minunată cale de a participa la activitățile sociale în care se dansează. De acest mod de petrecere a timpului se pot bucura atât copii în vârstă de 4 ani cât şi adulții de 90 de ani.
Dansul este o activitate naturală a omului. Acesta aduce o serie de avantaje, cum ar fi:
un mod aprofundat şi în acelaşi timp delicat de pune în mişcare corpul tău;
  • dezvoltă coordonrea minţii şi muşchilor;
  • încurajează menţinerea unei posturi bune, idiferent de vârstă;
  • dezvoltă tonusul muscular şi dă omului "acel minunat sentiment de a fi în viaţă"
  • te învaţă cum să fii graţios în societate;
  • te ajută să ai o atitudine tinerească plină de spontaneitate;
  • este unul din puţinele hobby-urile care pot fi făcute împreună de cupluri sau prieteni;
  • este un formidabil mijloc social care ajută în dezvoltarea abilităţilor de comunicare;
  • promovează încrederea în senie şi în ceilalţi, şi înţelegerea vieţii;
  • dezvoltă creativitatea artistică şi interpretarea muzicală;
  • îi dă competitorului oportunitatea de a se îmbrăca şi simţi într-un mod special;
  • este cel mai benefic mod de a-ţi petrece timpul liber;
  • este cel mai bun şi cel mai uşor mod de a întâlni pe cineva de care eşti interesat;
  • şi cel mai uşor mod de a crea prietenii care pot dura toată viaţa.